Frumușelul Robert de la ”Insula iubirii” s-a lipit de Mirela Vaida Boureanu

Frumușelul Robert de la ”Insula iubirii” s-a lipit de Mirela Vaida Boureanu
Frumușelul Robert de la ”Insula iubirii” s-a lipit de Mirela Vaida Boureanu
Autor:

 

                        După participarea la emisiunea „Insula iubirii”, Robert a decis că este cazul să ia lecţii în materie de relaţii de durată de la cei mai buni: „M-am bucurat foarte tare când am aflat că voi fi parte din proiectul „2k1”, pentru că îmi doresc să învăţ şi până la urmă o spun deschis, îmi face o mare plăcere să apar pe sticlă. După apariţia de la „Insula iubirii”, am ştiut că asta vreau să fac, însă am aşteptat momentul perfect. Iată că el a venit şi sunt foarte fericit!”, a declarat Robert.

După marea premieră, din 6 martie, de luni până vineri, de la ora 14:00, trei cupluri vor intra în competiţie pentru a demonstra că sunt „2k1”, pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu, iar sâmbăta, începând cu ora 17:00, Mirela aduce în casele românilor o ediţie specială „2k1”, în care vedete din showbiz îşi vor „testa” partenerii. „Participanţii sunt foarte diferiţi şi competitivi, oameni haioşi şi foarte interesanţi ca varietate de caractere şi temperamente, care vor da culoare, dinamism şi ritm întregii emisiuni”, mărturiseşte Mirela.

Sub stricta supraveghere a Mirelei, cuplurile vor trebui să răspundă la întrebări dintre cele mai diverse, inspirate din poveştile lor, ca de exemplu nunta, bugetul familiei sau începutul relaţiei, dar şi să treacă prin tot felul de probe contra cronometru. Cuplul câştigător al fiecărei zile va avea ocazia ca, pe lângă premiile zilnice puse în joc, să meargă mai departe în concurs, putând opta să reintre în competiţie oricând pe parcursul acelui sezon. Norocoşii care îşi vor adjudeca în palmares cinci ediţii câştigate vor primi un premiu suplimentar pe măsură – o vacanţă de o săptămână într-o destinaţie romantică.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X