Valentin Dragnea, fiul fostului lider pesedist Liviu Dragnea și patronul neoficial al clubului Turris,  a luat o decizie vehementă după ce tehnicianului Erik Lincar a decis excluderea din lot a atacantului Cristi Bud.

Dragnea jr., numit și Gigi Becali de Turnu Măgurele, nu a fost de acord cu decizia luată de tehnicianul Erik Lincar și l-a forțat pe Lincar să-l reprimească imediat la antrenamente pe ex-golgeterul CFR-ului.

Fost jucător cu personalitate, Erik Lincar nu a acceptat implicarea patronului în vestiar, scrie gsp.ro, de aici și până la despărțire nefiind decât un pas.

Ex-ul Turrisului și-a anunțat plecarea printr-un „citat” din Răzvan Lucescu: „Uneori, patronii au dreptul de a decide cum doresc. Dar, în acelaşi timp, când antrenorul realizează că echipa se schimbă şi filosofia lui nu mai e susţinută, e mai bine să plece. Pentru că, dacă nu o face, va apărea frustrarea de ambele părţi şi tot ceea ce s-a construit se va distruge”. În replică, conducerea clubului Turris a „lovit” ca în Game of Thrones, cu o replică rostită de celebrul Ned Stark: „Când cade zăpada si suflă viforul, lupul singuratic moare, dar haita supraviețuiește!”.

În momentul de față, Valentin Dragnea negociază cu Dan Alexa preluarea Turrisului, „sparring-partnerul” Anamariei Prodan fiind ca și îndepărtat de la Astra Giurgiu.