Fiica lui Dem Radulescu, Irina, a dezvaluit in cadrul unui interviu emotionant care sunt cele mai frumoase amintiri din copilaria sa.

Toamna aceasta se împlinesc 20 de ani de la dispariția lui Dem Rădulescu. Este ceva ce nu ai apucat să-i spui tatălui tău și ai fi vrut foarte mult să știe?

Am convingerea că tot ce nu am apucat să-i spun… El știe! Fizic nu mai este, dar existența nu se rezumă la realitatea materială! Ceea ce vedem cu ochiul este numai preambulul, scrie viva.ro.

Care este ultima ta amintire despre tatăl tău? Ce v-ați spus?

Fiica lui Dem Radulescu: Ultima discuție profundă a fost tocmai despre actorie… Cuvintele lui cu care am rămas în urma ei: „Să cauți simpli¬tatea și adevărul!.

Aveai doar 13 ani când ți-ai pierdut tatăl. O vârstă fragedă și foarte delicată, preadolescența. Cum ți-a marcat acest lucru evoluția?

Citește și: Drama unui celebru actor. Regizorul Ricky Dene Gervais este devastat: „Cel mai dulce suflet pe care l-am cunoscut vreodată...”

A fost un moment de cotitură în urma căruia s-a stabilit în sinea mea o nouă ierarhie a valorilor în viață. Și, fără doar și poate, a venit la pachet și cu o maturizare precoce.
Sunt multe cazuri de actori de comedie străluciți care în viața particulară, în familie, sunt oameni sobri, tăcuți, rezervați.

Cum era Dem Rădulescu acasă?

Tata era un om care își trata meseria cu o rigoare și cu o seriozitate copleșitoare, cu disciplină și dedicare. Aceleași atribute le-a avut și ca soț, tată, cap de familie, stâlp al casei. Când era cu mine, renăștea copilul din el și, practic, eram doi copii fericiți: râdeam, ne jucam, desenam cot la cot… Cu mine, el era expresia iubirii, a inocenței și a purității sufletești!

Ce ai moștenit de la mama ta și ce ai moștenit de la tatăl tău? Cu bune și cu rele, te rugăm!

De la amândoi am moștenit umorul – este cea mai prețioasă calitate pentru mine. De la tata am luat ludicul, umo¬rul exploziv, dar și ironic. Iar de la mama s-au lipit de mine sarcasmul, umorul negru, notele de cinism lipsite de răutate, rostite doar de amorul re¬plicii. Și cred că tot de la amândoi am preluat perfecționismul, care poate fi bun pentru un profesionist, dar îți dă și multe bătăi de cap… La asta lucrez și încă mai am de lucrat, la cum să îl temperez… Vă țin la curent! (râde)