Că românii încă mai cred și azi în blesteme, este cât se poate de clar. La fel cum bântuie încă enigme cumplite despre blestemele care ar fi fost eliberate în văzduh, în anii comunicmului, odată cu demolările masive din București.

Nenumărate sunt exemple în acest sens. Vom începe cu unul dintre acestea, legat de Casa Poporului. Povestea vine tocmai din vremea lui Caragea Vodă, când Bucureștii sunt loviți de o cumplită epidemie de ciumă.

Se spune că atunci, în 1813, jumătate din populația Capitalei ar fi fost afectată de cumplita boală. Mare parte dintre morți au fost puși în gropi comune, unele fiind situate în zona Uranus. Peste ani, în ”Epoca de Aur”, pământul este scurmat tocmai în această parte a orașului, pentru fundația viitoarei Case a Poporului.

Numai că regimul comunist n-a ținut cont de un anume canon, anume că timp de cinci secole cimitirul ciumaților nu trebuia să fie atins. Și totuși legea pământului n-a fost ascultată. Iar această lege s-a întors împotriva conducătorilor României din perioada comunistă.

Amplul material prezentat de portalul www.dcnews.ro, bazat pe un text scris de senatorul Marius Marinescu, și care are ca subiect blestemele din zidurile și pământul Bucureștiului, continuă cu un alt element.

Este vorba despre Testamentul lui Vlad Țepeș. În partea finală a acestui document, susține sursa citată, se află un blestem, pentru cei care vor îndrăzni să se atingă de Cetatea Bucureștiului.

Ei bine, în timpul regimului comunist este demolat Spitalul Brâncovenesc. Fără a se ține seama de pericolul care venea din vechime.

Se spune despre blestemul din timpul lui Vlad Țepeș că ar fi arătat așa – cei ce se vor atinge de Cetatea Bucureștiului să piară în zi mare, uciși de semenii lor.

Ceaușeștii, așa cum se știe, au fost judecați și condamnați la moarte în ziua de Crăciun.

În același material se arată că era un obicei, în urmă cu sute de ani, ca majoritatea actelor, indiferent de destinația lor, că erau administrative sau comerciale, sau că se refereau la proprietăți, să fie însoțite de câte un blestem care să cadă asupra celor care vor desface acele acte ori vor distruge acele clădiri.

Una dintre bisericile demolate în perioada Ceaușescu a fost cea de la Cotroceni, ctitorită de Șerban Cantacuzino. Lăcașul de cult era apărat de un blestem asemănător celui al lui Vlad Țepeș. Anume că acela care se va atinge de biserică să moară în zi mare.

Alt mare blestem a fost stârnit prin demolarea Mănăstirii Văcărești, ctitorită de Constantin Macrovordat. La fel, cei vinovați urmau să fie loviți de moarte în zi mare.

Și uite că exact așa s-a întâmplat, în 25 decembrie, de Crăciun, în urmă cu 30 de ani.

Credem sau nu în blesteme ori în alte vorbe rele, e treaba fiecăruia. Sigur că pot fi și legende. Dar nu se poate să nu ții cont de anumite coincidențe…