Va fi, cu siguranță, ceva cu totul neașteptat în istoria cosmonauticii. Dar vremurile evoluează, așa că nu ne mai miră nimic.

Suntem așadar anunțați de presa internațională că o capsulă Soyuz a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur către ISS, stația de care am zis mai devreme.

În capsulă au urcat trei astronauți, un rus, un american și un arab. Rusul se numește Oleg Skripochka. Americanca este Jessica Meir. Al treilea cosmonaut, Hazaa AlMansoor.

Despre cel din urmă, cosmonautul din Emiratele Arabe Unite, aflăm că are 35 de ani, este pilot de vânătoare și a plecat în spațiul cosmic cu două felul de lucruri.

Citește și:

În primul rând, cu un set de haine tradiționale, specifice țării lui.

În al doilea rând, cu un set de ingrediente gastronomice. Cu specific arăbesc.

Pilotul arab va avea mai multe misiuni de îndeplinit. Tehnice. Dar una dintre ele, ne-tehnică, ne atrage atenția.

Ei bine, ne spune portalul www.evz.ro, pilotul arab va găzdui un fel de festin culinar, dacă îi putem spune așa, pe Stația Spațială. Adică va prepara niște mâncăruri specifice țării lui.

Pe Stația Spațială Internațională sunt deja șase cosmonauți. Cu cei trei care au plecat acum, nouă. Lume multă deci. Așa că și masa va fi bogată.

Citește și:

Cum spuneam, lumea evoluează…