Mihai Eminescu. 170 ani de la nasterea marelui poet. Ziua Culturii Naţionale şi împlinirea a 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu sunt marcate astăzi în marile oraşe din toată ţara.

Aproape că nu există instituţie de cultură în România care să nu aibă program special azi, când, prin lege, pentru a zecea oară sărbătorim Ziua Culturii Naţionale.

Până la ora 18:00, când va fi aprinsă simbolic flacăra culturii, mii de evenimente îi aşteaptă pe cât mai mulţi dintre noi, aşa cum se întâmplă, de pildă, simultan, între oraşe mari ale României, între care se va crea o adevărată axă culturală într-un proiect al Asociaţiei Montaj. Cele trei evenimente înlănţuite se vor desfăşura sub semnul artelor vizuale şi al literaturii, la Bucureşti, Timişoara şi Constanţa.

”Sincroniile Europene ale Culturii Române…”

Citește și: Greșeala care a costat-o scump pe Ana Birchall! Cine a sancționat gafa / FOTO

Eveniment de amploare în toată țara! Academia Română organizează la Ateneul Român Sesiunea festivă “Sincroniile Europene ale Culturii Române”, expoziţia fotodocumentară “Eminescu 170” şi prezentarea celor trei colecţii de carte ale Academiei: “Civilizaţia românească”, “Basarabica” şi “Izvoare privind istoria românilor”, seria Hurmuzachi.

Tot astăzi, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti are loc cea de-a zecea ediţie a Galei Tinerilor Scriitori, Cartea de poezie a anului 2019, dar şi dezbaterea pe tema Dicţionarului General al Literaturii Române, volumele I-V. Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” va găzdui evenimentul-spectacol “Dor de Eminescu – 170 de ani de la naşterea marelui poet”, iar seara, Ministerul Culturii va serba Ziua Culturii Naţionale la Ateneul Român, potrivit rador.ro.

Evenimente speciale vor avea loc şi la Botoşani. La cea de-a cincizeci şi una ediţie a Zilelor Eminescu la Botoşani şi Ipoteşti vor avea loc şedinţe festive, depuneri de coroane şi Te Deum-uri la Biserica Ostenia, unde a fost botezat poetul, şi la cea din curtea Casei Memoriale de la Ipoteşti. La Biblioteca Naţională de Poezie Mihai Eminescu, tot de la ipoteşţi, vor avea loc colocvii, semnale editoriale şi prezentări de volume din colecţia Ipoteşti, vernisarea expoziţiei Memorialul Eminescu şi un recital de muzică clasică. Cel mai important eveniment al zilei va fi însă Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu Opera Omnia, ajuns la ediţia a XXIX-a pentru care sunt nominalizaţi nouă scriitori: Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan S. Pop, Matei Vişniec, Casian Maria Spiridon şi Lucian Vasiliu. Câştigătorul va primi un premiu în bani de la consiliul local şi un titlu de “Cetăţean de onoare” al municipiului Botoşani. Tot astăzi, va fi decernat şi Premiul pentru debut ‘Opus Primum” 2019, asigurat de consiliul judeţean, prin Memorialul Ipoteşti, şi ajuns la ediţia a XX-a, secţiune la care sunt cinci nominalizări. Gala va avea loc începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, şi se va încheia cu un recital, semnat Harry Tavitian.