După ce ANPC a propus închiderea temporară a două magazine Carrefour, compania a demarat un proces amplu de verificare a condiţiilor de păstrare şi comercializare a produselor proaspete.

În acest contest, compania lanțului de magazine a demarat deja un proces amplu de verificare a condiţiilor de păstrare şi comercializare a produselor proaspete. Societatea va lua toate măsurile, astfel încât clienţii să-şi poată face cumpărăturile în deplină siguranţă.

Precizările vin în urma unei întâlniri a conducerii Carrefour-România cu experţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după ce inspectorii ANPC au închis, pe o perioadă de până la 6 luni, două magazine ale reţelei, unde au fost găsite nereguli grave, în special la raioanele de peşte. Autorităţile au făcut verificări în 14 magazine Carrefour. La acel moment au fost date zeci de amenzi în valoare de peste 300 de mii de lei. Mai mult, au fost retrase de la vânzare sute kilograme de produse alimentare.

Citește și:

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, spune că: „Această acţiune a avut în vedere acțiunile precedente efectuate în 2018 și 2017 prin care se stabiliseră niște măsuri. Spre surprinderea noastră, nu toate au fost avute în vedere de operatorul economic, motiv pentru care la două dintre punctele de lucru controlate s-a luat măsura complementară a suspendării activității raioanelor de comercializare a peștelui refrigerat. Vorbim de Carrefour Băneasa şi Carrefour Lake din București”.