Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut azi anunțul așteptat de toată lumea.

Dosarul legat de evenimentele sângeroase din 10 august 2018 va fi desecretizat.

Acest fapt se va întâmpla chiar în această săptămână, a anunțat oficialul, după cum consemnează Agerpres.

“Va fi desecretizat în această săptămână şi veţi fi la curent cu această acţiune care se va derula la MAI.

Este posibil să-l desecretizăm, sunt câteva proceduri în care sunt implicate şi alte instituţii, dar răspunsul meu este cât mai repede, până vineri cel târziu”, este anunțul pe care ministrul l-a făcut la postul de radio Europa FM.

Citește și:

Avizul desecretizării trebuie să fie dat de mai multe instituții, a spus Vela, pentru că sunt implicate mai multe entități ale statului în deținerea informațiilor despre acest subiect sensibil.

“Eu sunt sigur că va fi foarte repede primit răspunsul, însemnând ore, nu zile, şi în acest context, începând de mâine, oricând este posibil să facem un comunicat pe această temă.

Veţi afla toată derularea evenimentelor, implicarea instituţiilor şi tot ceea ce conţine acel raport”, a conchis Vela.