Veste trista! Ionut, fiul secret si nelegitim al regretatului Ion Dolanescu a anuntat in urma cu putin timp ca mama sa a incetat din viata.

”DUMNEZEU sa odihnească sufletul mamei mele in pace!

Astăzi a încetat din viață mama mea! Este dureros să pierzi o fiinţă dragă și în special pe cea datorită căreia exiști, MAMA! Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoşirea ei, dar moartea a fost mai puternică şi ne-a smuls-o dintre noi. Nu am crescut lângă ea, nu am simțit iubirea ei ,dar ea mi -a dat viață , datorită ei exist! Nu o condamn,poate a avut un motiv ,doar că ceea ce speram ca în sfârșit să mă elucideze, s-a risipit.

Citește și:

Am așteptat în zadar să îmi aducă acea liniște sufletească confirmându-mi ceea ce speram să aflu,dacă cel pe care îl consider eu este tatăl meu. Nu s-a intamplat asta și iată că astăzi a dovedit loialitatea cuvântului, adică a luat cu ea SECRETUL de o viață! Poate așa a fost să fie,poate chiar n-a putut sau nu a vrut să-mi spună știind că încalcă o promisiune, poate chiar n-a vrut să se afle.

Numai Dumnezeu știe și doar El îmi poate desluși misterul. Probabil voi afla ,dar m-aș fi simțit altfel dacă chiar ea ,cea care mi-a dat viață mi-ar fi spus.O voi păstra în inima mea tot restul vieţii. Dumnezeu s-o ierte şi să-i primească sufletul în grădina sa!”, a notat devastat Ionut Petrescu.

Citește și:

Reamintim ca Ionut Petrescu a sustinut intotdeauna ca tatal sau este celebrul Ion Dolanescu, care s-ar fi iubit cu mama lui in tinerete, pe vremea cand aceasta lucra in casa marelui artist. El este cel care are grija de ani buni si de locul de veci al lui Ion Dolanescu.