Despre ambiția de a crede că un meșteșug cu origini dacice are valoare pe întreg mapamondul

Despre ambiția de a crede că un meșteșug cu origini dacice are valoare pe întreg mapamondul
Despre ambiția de a crede că un meșteșug cu origini dacice are valoare pe întreg mapamondul
Autor:

Am zis că mă duc să documentez un material despre țesturi. La care mulți m-au întrebat ce sunt alea. Îi voi lăsa pe interlocutorii mei să vă descrie. Ei sunt George Dumitru și Daniel Popa.

Să vă relatez cum a fost întâlnirea noastră, mai întâi pe cale telefonică. L-am contactat pe George. În week-end merg amândoi la atelierul lor din Buftea. În timpul săptămânii au fiecare locurile lor de muncă, de bază, în București. Deci în timpul liber nu au totuși răgaz să răsufle.

Sub razele soarelui

Gata cu vorba, hai spre Buftea! Ajung în centrul localității și de aici vin noile mele cunoștințe și mă iau cu mașina. Ne îndreptăm spre periferia orașului, acolo unde asfaltul lasă locul drumului de căruță, iar pomii s-au prins în horă cu scaieții.

Pe străduța asta, mi se atrage atenția din capul locului, nici măcar curent electric nu există. Dar nu mă bag în treburi administrative.

Prima senzație, de cum pătrund în grădina lor, este că aici clisa poate să vorbească singură. Se văd amprentele efortului, ale mâinilor și ale picioarelor, care frământă lutul și îl modelează.

Deasupra țarinei răsar, asemeni semințelor care dau rod, niște pălării, dacă mi se permite astfel exprimarea, a căror rotunjime, amplă, țuguiată, păstrează o anume linie dreaptă pe fiecare rând în parte, dar și o distanță clară între semicercuri.

Toate aceste forme sunt mângâiate de soare. El, numai el, le ajută să se coacă, să capete rezistența de final. Mai sunt și alte ingrediente, o să vedeți.

 

Înainte de toate, consăteni

Bun, hai să ne întoarcem la George și la Daniel. Doi tineri în palmele cărora zărești inconfundabila arșiță a frământărilor. Și pe tălpile lor, tot așa, cum le voi descoperi în curând demonstrația.

Să facem cunoștință. George Dumitru, 27 de ani, absolvent de Politehnică, lucrează în domeniul fondurilor europene. Daniel Popa, 47 de ani, deși nu-i dai vârsta, absolvent al Academiei de Studii Economice, e în sfera bancară.

Niște orășeni. Bucureșteni. Cu domiciliul. Dar se fălesc și cu o altă calitate, aceea de țărani, pentru că s-au născut în aceeași comună, Beuca, din județul Teleorman.

Începutul. În 2012

Începe filmul unei vieți. Și, nu în ultimul rând, al întânirii între cei doi protagoniști ai narațiunii. Mai întâi tu, George, pentru că de la tine a început totul, în 2012.

Era la bunicii lui în vara aceea, în Beuca. Taman ce se sparge ultimul țest pe care bunica îl mai avea. Acoperământul aceasta sub care se coace pâinea.

Bunica nu se lasă, vrea să facă altul. Cheamă două vecine. Nepotul dă și el o mână de ajutor. Cu ocazia asta învață de-a fir a păr etapele zămislirii.

A fost suficientă materie primă, încât au rezultat nu unul, ci nouă cușme. Cele două vecine au luat câte unul la ele acasă.

Reacția de pe Internet

Tatăl lui George, Ion pe numele său, are o idee. Că și așa erau prea multe produse finite în bătătura lor. Hai să le punem pe Internet. Să vedem ce zice lumea. Dacă e interesată de așa ceva.

Nu zici că imediat au început să sune telefoanele?! Cinci țesturi la vânzare, niciunul nu le-a mai rămas până la sfârșitul acelui an. Cu cât le-ați dat? Întreb. ”Cu 100 de lei bucata”.

Ce l-a frapat pe George a fost felul în care a vândut ultimul dintre acele cinci minunății pe care le făcuseră, el și cu bunica lui, și cu vecinele. Era chiar în ziua de dinaintea Revelionului. Pe ninsoare, pe vânt și ger, așa a venit cu mașina un bărbat tocmai de la Sibiu.

Atât de mult efort! Înseamnă că a vorbi despre o minunăție, cum m-am exprimat mai devreme, nu e doar o figură de stil. ”Gestul acelui om m-a convins că merită să merg mai departe”, tragem linie acestui prim episod.

Comenzile curg în continuare

Pe de altă parte, rămăsese anunțul inițial pe Internet. Și lumea continua să sune. Vrem și noi țesturi! ”Am zis să notez fiecare comandă”, în așa fel încât producția să continue în anul următor.

Ca atare, acolo, în casa bunicilor, e încropit un atelier. În 2013 iau naștere încă 30 de învelișuri. Toate zboară cât ai clipi.

Treaba începe să fie tot mai serioasă. Și ca să vedeți că nu mă joc cu expresiile, aflați că în 2014 au realizat nu mai puțin de 200 de obiecte. Comenzi din toată țara. Expedierea produsului începe să se facă prin curier. Foamea de tradiție nu e ostoită, încât în 2016 se ajunge la cota 350.

Tot în acel an apare un articol în presă despre ce se întâmplă aici. Și cum în viață nimic nu-i întâmplător, într-o zi sună telefonul. George răspunde. La celălalt capăt al firului e Daniel Popa.

Două destine

Salutare! Salutare! Munte cu munte se întâlnesc, darămite oamenii. Ne se văzuseră niciodată și uite cum află că sunt născuți în aceeași localitate. Daniel avea și el un vis al lui, să facă pâine în stil tradițional. La țest.

Daniel îi propune consăteanului său următorul lucru. Să facă un nou atelier, dar undeva mai aproape de Capitală. Fiindu-le mai ușor să ajungă de acasă de la ei până în locul unde vor continua să-și modeleze visul.

Zis și făcut. Au găsit terenul acesta din Buftea, unde am ajuns și eu acum. Cumpărat anul trecut. Nu e nimic altceva aici. Doar câteva magazii pe care gazdele mele le-au încropit. Sâmbetele și duminicile lor sunt pline de transpirație.

Capacitatea maximă de producție e de 300 de țesturi pe an. Mai precis, pe vară. Pentru că asemenea lucruri se nasc doar în anotimul cald.

Materiile prime

Bine, măi oameni buni, hai să-mi descrieți în cele ce urmează cum se face. Și din ce anume. Țestul. ”Din argilă roșie, lutoasă”. Pe care o iau dintr-o carieră de piatră din apropierea Ploieștiului. Un camion încărcat cu asemenea materie le ajunge pentru un sezon.

Pe lângă argilă, mai e și bălegarul de cal. Rolul său e de liant al argilei. ”Oferă structura de rezistență”.

E treabă serioasă cu bălegarul de cal, că nu poți să-l găsești oriunde. Adică să nu fie amestecat cu paie și pământ, să-l iei de pe drum, la nimereală. Ca atare, au apelat la un bun prieten de-al lor, Viorel Dabija, care are o herghelie în comuna Sălcioara din județul Dâmbovița. Tot un camion, să le ajungă, la fel ca și argila, o vară întreagă.

Acestea sunt materiile prime. George subliniază că asta e metoda pe care a învățat-o atunci când a făcut țesturile acelea, alături de bunica lui.

Munca!

Și pentru că le sunt oaspete într-o zi de sâmbătă, i-am găsit pe cei doi prieteni în plină activitate.

În primul rând, pregătești viitoarea zidire. Adică pui argila și bălegarul împreună. ”E o stratificare”, mi se atrage atenția. Un strat de bălegar. Deasupra lui, un strat de argilă. Și apă, evident.

Materialul e aranjat în acest fel cu o zi înainte de-a te apuca de lucru. A doua zi, să vezi ce n-ai crezut că poate să fie. Urmează omogenizarea. Adică iei cu lopata amestecul acesta, faci o grămadă, după care te bagi acolo cu picioarele și, tot călcând în asemenea fel, apăsat, întinzi clisa. Pe urmă o iei din nou cu lopata și o faci grămadă. Și iarăși cu picioarele o calci. De nouă ori repeți procedura asta.

Matrițele

Abia acum e gata pentru cea va să vină. O mică paranteză se cuvine. Vă ziceam la început de acele pălării țuguiate, aliniate. Baza lor e formată din ciment amestecat cu nisip. Sunt matrițele.

Ca atare, se ia pasta asta grea, lipicioasă, pe care tocmai ce-ai amețit-o ore în șir, și se așează pe câte o asemenea matriță, în așa fel încât se obține exact forma viitorului obiect.

Pruncii sunt lăsați astfel în bătaia soarelui, să se usuce. Cât timp? Cel puțin zece zile. Cel mult două săptămâni. Depinde de starea vremii.

Cei trei frați

Există matrițe mai mici și mai mari, obținându-se trei mărimi de țesturi. Cel mai mic are diametrul exterior de 40 de centimetri și cel interior de 30. E și varianta medie, de 50 de centimetri la exterior și 40 la interior. Fratele lor mare defilează cu 60 de centimetri la exterior și 50 la interior.

Încă un amănunt, deloc de neglijat. Juniorul are o greutate de 15 kilograme, cu aproximație, iar majorul se duce spre 45.

Vârful cușmei e plat, iar pe locul acesta se vine, când lutul încă nu s-a uscat, cu un fel de pecete. Este o cruce. Cum făceau și moșii noștri, să dea plămădirii neapărata legătură cu Cerul.

În aceeași etapă, a moliciunii, se înfige o țeavă în pereții superiori. cât grosimea unui deget. Apar astfel două găuri, diametral opuse. Explicația e simplă. Când va fi folosită de proprietarii săi, carapacea va fi ridicată cu ajutorul unei bare metalice trecută exact prin cele două orificii.

Rădăcini adânci

George și Daniel știu că țestul vine dintr-o vechime atât de adâncă, încât se întretaie cu civilizația dacilor. Așa cum mai știu că cel mai mult întrebuințat pentru coacerea pâinii a fost în zona Otleniei. Unii îi spun, tocmai de aceea, ”țest oltenesc”.

E drept că și grecii, și italienii, poate și alte popoare, au apelat în veac la argumentul acesta în fața focului.

Profilul clienților

Într-o anume încăpere din atelierul din Buftea am văzut niște cutii mari, din carton. În fiecare va fi introdusă câte o pălărie. Apărată, la rândul ei, de un perete gros din polistiren, ca să facă față cu brio la drum. Și ce de drumuri!

Prin intermediul gazdelor mele încerc să aflu cine sunt cei care în era digitalizării, cu referire la partea gastronomică, a microundelor, a cuptoarelor electrice, vor să încerce gustul arhaicului.

O virgulă pusă unde trebuie. Cumpărătorii nu vor să aibă ceva special doar așa, în vitrină. Pentru exclamația musafirilor. Și atât. George e categoric în privința asta, deci e clar că a pus întrebarea de cuviință. ”Pot să spun că 99% dintre clienții noștri cumpără țesturi pentru a le folosi”.

Cărări fără sfârșit

Și încă un aspect. Vedeți, un politehnist și un absolvent de ASE vorbesc în cifre și procente. Anume că 95% dintre cei care le bat la ușă sunt persoane fizice. Covârșitoarea majoritate, români. Cei mai mulți trăitori în România. Alții care își duc viața peste mări și țări.

Că tot aminteam de drumurile țesturilor. Cel mai lung a fost până în America de Sud. La un conațional.

Cât privește străinii, nici ei nu se dau în lături de-a încerca o experiență inedită. Sau poate că vor să scoată la lumină obiceiuri îngropate demult în numele revoluției industriale. Nu mai târziu de anul trecut vine un italian. Zburase de la el din țară cu avionul, de la aeroport închiriase o mașină. Și dă-i bice spre făurari.

Nu e doar o afacere

Îi întreb pe interlocutorii mei dacă este o afacere, în adevăratul sens al cuvântului, ce realizează ei în grădina acesta de la margine de Buftea. Răspunsul e complicat, pentru că vine în același timp cu un alt aspect. Din ce cunosc ei, nu mai e nimeni în România, la ora actuală, care să facă țesturi după metoda strict tradițională. Îmi atrag atenția că pe piață găsești, e drept, și alte variante, însă modernizate cu niște materiale care deraiază spre kitsch.

Prețul. Deloc mare, cred eu, în raport cu sudoarea lor. George spune că țestul cel mic costă 150 de lei. Cel mediu e la 200 de lei, iar seniorul, 300.

Cert este un lucru, completează Daniel. Faci un calcul, în funcție de cât plătești pentru materia primă, ce se obține din vânzarea produselor finite și vezi că la final ești într-un oarecare echilibru.

În orice caz, tot ce-au realizat a fost pe banii lor. George, care lucrează la fonduri europene, se referă la activitățile specifice ruralului. Adică unul care cultivă legume, de pildă, are șansa unor subvenții. Dar dacă ești meșter popular și faci lucruri care țin de tradiție, nici pomeneală de o asemenea susținere.

Partea asta o cunosc destul de bine de la etnografi, care deplâng lipsa acelei legi a meșteșugarilor. Proiectul zace prin cine știe ce sertare de mai bine de zece ani. Așa că bate vântul în privința drepturilor. A încurajărilor.

Nu e doar afacere. E mai mult decât atât. Atunci când și George, și Daniel, spun la unison că părinții și bunicii lor sunt mândri de ce fac ei. Copiii. Nepoții. De data asta nu mai e loc de cifre…

Cine le întoarce spatele

Au mers cu țesturile lor și pe la târguri, în țară. Normal, când au ajuns în Teleormanul de baștină s-au simțit cel mai bine. Dar numai până la un punct. Toată lumea a venit să vadă ce și cum. Au sosit și oficialități locale. Și dă-i cu discursurile patriotarde.

Supărarea noilor mele cunoștințe, care nu au vrut să uite de meleagurile lor, e că tocmai acolo li se întoarce spatele de patru ani încoace. Adică asta e perioada de când tot încearcă să obțină atestatul de meșteșugar.

Fiecare județ are o structură care să elibereze asemenea certificate. Ai văzut lumina zilei în aria cutare, de acolo îți iei țidula. Au făcut nenumărate apeluri, în scris, către instituțiile cu pricina. Liniște. Dar nu-i simt resemnați. Vor să meargă înainte. Mai presus de hârtii.

Sfaturi tehnice

Acum, fraților, să vedem ce faci cu un țest, după ce l-ai achiziționat. Nu-l tratați ca pe un obiect oarecare. E din pământ. Are viața sa. Văd o broșură, ca un îndreptar. Din care voi spicui elementele de bază.

Înainte de prima utilizare, cupola trebuie să treacă prin ”ardere”. O așezați rezemată pe două cărămizi și faceți sub ea un foc mic. Flacăra să pâlpâie două ore și jumătate. După care lăsați ”agregatul” să se răcească. Asta e în prima zi.

A doua zi repetați procedura. Și abia în cea de-a treia puteți spune că aveți un țest sub care să coaceți pâine. Și nu numai. Gazdele mi-au arătat poze cu felurite mâncăruri, așezate frumos într-o tavă, culcușită în fierbințeală.

Vatra

Încă un element de bază. Nu îl veți pune la treabă oriunde, ci pe o vatră amenajată după câteva reguli. Mai întâi așezați un strat, din sticlă spartă și nisip, gros de cel mult șase centimetri. Patul acesta are rolul de a menține căldura.

Peste el puneți un rând de cărămidă de șamotă. Rosturile, de cel mult 1,2 centimetri, se vor umple cu ”mortar refractar sau cu pământ argilor în amestec cu nisip”, ne îndeamnă prospectul.

Faceți focul sub țest, după care eliminați jarul. Vreți să coaceți pită? Va sta sub acoperământ timp de zece minute, după care capacul e ridicat, bunătatea având răgazul necesar să răsufle.

Ni se atrage atenția în mod categoric. Pâinea nu se întoarce, ci doar se răsucește. După un sfert de oră puteți să vă bucurați de ea.

Focul sub țest se face cu vreascuri, tulpini uscate de floarea soarelui ori coceni de porumb. Cărbunii sunt excluși din ecuație.

Promisiunea

Așa cum le-am promis gazdelor mele, o să le fac și eu promovare. Puteți da comenzi dacă accesați site-ul www.testuripaine.com ori să telefonați la 0766.340.848 sau la numărul 0723.769.228, și când o să-i cunoașteți, vă garantez, n-o să plecați doar cu un simplu produs, ci în special împachetat într-o poveste din care se pot trage multe învățăminte.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X