Descindere a Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la Biblioteca Națională a României, mai multe mașini și echipamente au putut fi văzute în această perioadă în piața din fața instituției. Sute de angajați IGSU au fost prezenți in fața Bibliotecii Națională a României.

Ziua Protecţiei Civile din România

La 28 februarie aniversăm Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României, ca Regulamentul Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.
Pentru marcarea acestui moment aniversar, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a organizat la nivel naţional o serie de evenimente menite să familiarizeze opinia publică cu specificul, rolul, atribuţiile şi priorităţile instituționale, misiunile specifice la care au participat, de-a lungul timpului, specialiştii în domeniu (căutare-salvare, evacuare, pirotehnic, protecţie CBRN, adăpostire, înştiinţare-alarmare).

Citește și: Ambasadorul SUA la București într-un rol cu totul inedit. Cei care au fost de față spun că s-a descurcat de minune

Zeci de angajați IGSU au participat la acțiunile organizate care readuc în atenția publicului măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii diverselor tipuri de risc.

La nivelul Capitalei, Biblioteca Națională a României găzduiește în perioada 26 februarie – 4 martie 2020 o serie de activități destinate publicului, constând în prezentarea tehnicii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, expoziția Mobilă despre Cutremure (MOBEE) a Institutul Național pentru Fizica Pământului, însoțită de experimente și demonstrații, vernisaj fotodocumentar al Muzeului Național al Pompierilor, unde sunt aşteptaţi toţi cei care sunt interesaţi de specificul instituției noastre şi de tehnica utilizată în misiunile destinate protecţiei populaţiei. În perioada 1-4 martie, Caravana SMURD „Fii Pregătit” va fi prezentă la eveniment.

Totodată, la data de 04 martie a.c., tot la Biblioteca Națională a României va fi organizat simpozionul cu tema – „43 de ani de la cutremurul din 1977” – eveniment în cadrul căruia vor fi organizate sesiuni interne de dezbateri, instruiri dedicate acestui moment, lecţii cu tematică specifică, ilustrate prin intermediul filmelor şi materialelor documentare.

De asemenea, cu sprijinul partenerilor instituționali în zilele de 28, 29 februarie a.c., respectiv 04 martie a.c., începând cu ora 17.00, vor fi organizate tururi ghidate gratuite – „Bucureștii și Cutremurele” – ce vor avea ca punct de plecare Piața Universității.