CTP a făcut o declarație șocantă luni seara la Digi24. Celebrul gazetar a comentat în termeni duri modul în care cei doi poliţişti din Galaţi au acționat când în faţa lor a apărut o fată minoră plină de sânge. 

„Care era poziţia geometrică a duduii în uniformă, de pe locul din dreapta, şi a celuilalt poliţist din maşină faţă de fata însângerată? Poziţia este paralelă. Înseamnă că urmează să nu se întâlnească niciodată. Aceşti doi inşi din maşină, care poartă uniforme, n-aveau niciun gând să coboare şi să-şi intersecteze vreodată existenţa ca poliţişti cu această fată. (…) Deci, ce descoperă cetăţenii în aceste zile? Descoperă cine este statul paralel. Statul paralel sunt ei, simplii cetăţeni, cei care nu au funcţii, care nu au bani, care sunt nişte amărâţi. Aştia sunt statul paralel de care tot auzim de nu ştiu câtă vreme! Statul, statul pur şi simplu, fiecare dintre aceşti poliţişti, procurori, STS-işti, MAI, Guvern şi mai cine vreţi dvs, autorităţi, fiecare dintre ei îşi spun în sinea lor ca Ludovic al XIV-lea: Statul sunt eu”, a Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Citește și: Un cunoscut prezentator TV a declanșat avalanșa de critici la adresa lui CTP: „Cătușele, pe lângă un instrument de tortură...”

Acesta a adăugat apoi că cei doi poliţişti au procedat exact ca polițiștii din Caracal.

„Procedează exact ca poliţiştii din Caracal, exact ca omorâtorul din Caracal, făcând fetele şi pe această fată, aflată într-o situaţie critică, căţele în călduri…

Pentru cine să fiu tras la răspundere, pentru prăpădita asta, care de fapt e o curvă de 14 ani! Asta ne spune individul. Şi ştiţi de ce o face? Pentru că fata asta e orfană. Că dacă avea părinţi, individul ăsta nu mai era aşa de bun povestitor, pentru că s-ar fi putut să fie dat în judecată sau să primească nişte pumni în cap acum. Pentru că ştie că n-are cine ce să-i zică, pentru că asta e o amărâtă de orfană, atunci face el poveşti pe seama ei. Reprezentantul Protecţiei Copilului, al statului”, a afirmat Cristian Tudor Popescu.