Criză mondială. Ambasadorii ţărilor NATO s-au reunit de urgenţă pentru a discuta despre criza din Orientul Mijlociu, după uciderea generalului Qassem Soleimani, cel mai popular comandant militar din Iran, şi a altor oficiali militari ucişi într-un atac cu dronă al Statelor Unite în Irak.

Secretarul general al Nato, Jens Stoltenberg, a exprimat unitatea aliaţilor, dar şi îngrijorarea faţă de susţinerea pe care o arată Iranul grupărilor teroriste din regiune, făcând apel la un comportament responsabil şi la reţinere. Astăzi au continuat funeraliile celor ucişi, în timp ce tensiunea pe plan internaţional se menţine, şi pe fondul retragerii Iranului din acordul nuclear internaţional.

Funeraliile, care au început sâmbătă în Irak, au atins azi la Teheran o ampoare cu totul deosebită. Televiziunea iraniană vorbeşte despre câteva milioane de oameni care au ieşit pe străzi. Mulţimea a alternat momente de reculegere şi tristeţe cu cele în care şi-a exprimat furia, strigând ‘Moarte Americii!’ şi ‘Moarte Israelului!’ şi cerând răzbunare.

Liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, s-a rugat lângă sicriul generalului Qassem Soleimani, iar fiica acestuia a ameninţat că pe americani îi aşteaptă cea mai neagră zi. Soleimani urmează să fie înmormântat mâine la Kerman, în sud-estul Iranului, oraşul său natal.

Pe fondul acestor ample manifestaţii, liderii lumii continuă să îşi exprime îngrijorarea faţă de tensionarea situaţiei din Orientul Mijlociu şi au loc discuţii la toate nivelurile şi apeluri la calm atât din Europa, cât şi din Arabia Saudită.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat că Uniunea Europeană regretă profund ultimul anunţ al Iranului privind o nouă diminuare a angajamentelor asumate prin acordul nuclear internaţional încheiat la Viena în 2015, iar lideri europeni au făcut apel la adresa Iranului să evite o criză mondială, orice măsură care contravine acestui acord, renunţând şi la ultima restricţie pe care încă o mai respecta, şi anume limitarea numărului de centrifuge. Miniştrii de externe europeni se vor întâlni vineri la Bruxelles pentru o reuniune de urgenţă pentru a căuta o soluţie în această chestiune