Bianca Drăgușanu și unul dintre liderii familiei Kalu au fost opriți și verificați de către agenții de la Brigada de Crimă Organizată din Constanța. Surpriză de proporții în apropiere de Fetești! Polițiștii au declarat că au descoperit că șoferul consumase substanțe interzise. 

Structuri din Poliție au anunțat că vor organiza filtre în perimetrul festivalului Neversea pentru a preveni astfel consumul de droguri, dar și pentru a preîntâmpina eventuale incidente. Iată că unul dintre filtre, efectuat astăzi în zona Fetești, departe totuși de zona evenimentului, a oferit o surpriză maximă!

Citește și: Tiroida după sarcină: de ce este bine să faci un control endocrinologic după naștere?

Speriat, totuși, de armata de polițiști care i-a puricat mașina, un SUV de ultimă generație, dar și pe el, Kalu și-a aprins o țigară pentru a se calma, în timp ce Bianca, șocată de ce i se întâmplă, și-a pus efectiv o haină pe cap, pentru a nu i se vedea fața. La fața locului au fost mai multe echipe de jurnaliști, iar blonda a încercat să le evite pe cât posibil.