Fostul președinte al României și-a exprimat opinia despre strategia lui Klaus Iohannis de a refuza dezbaterea cu Viorica Dăncilă.

Traian Băsescu crede că ideea nu e una bună, a declarat la postul B1.

Acesta demontează teoria liberalilor, care se leagă de exemplul din Franța, când un anume candidat a refuzat dezbaterea cu oponentul său, considerat un extremist.

„Cred că aici greşeşte. E o chestiune de principiu.

Liberalii aduc argumentul ăsta că Chirac nu s-a întâlnit cu Le Pen. Cu un extremist nu se întâlneşte nimeni.

La fel cum Iliescu nu s-a întâlnit cu Vadim Tudor.

Dar PSD nu are eticheta de partid extremist, nici nu e calificat ca atare. Cu atât mai puţin doamna Dăncilă.

Dânsa în mod legitim a intrat în turul II, nu a intrat pe opinii extremiste, antieuropene, anti-stat de drept. Pur şi simplu a primit voturi, şi nu puţine”, a conchis Traian Băsescu.

Fostul președinte al României consideră, dimpotrivă, că atitudinea lui Iohannis ar putea mai degrabă să-i aducă deservicii.

„Prin încercarea de a umili candidatul PSD, va avea de pierdut, după părerea mea.

Va pierde câteva procente, dar are spaţiu suficient, pentru că un contracandidat calificat legal, care nu e extremist, are dreptul la întâlnirea în doi”, consideră Băsescu.