Nu o dată s-a spus despre banii, deloc puțini, cheltuiți pentru alegerile de tot felul, prezidențiale, locale, parlamentare, europarlamentare.

Acum se mai iau în considerare și anticipatele, pentru începutul anului viitor, cum susține USR.

Dar un alt politician de top aduce în discuție o variantă și mai radicală.

De data asta, propunerea vine din zona PSD, iar autorul propunerii este actualul ministru de Finanțe, și vicepreședinte al partidului, Eugen Teodorovici.

El spune că nu ar fi rea ideea organizării, în același timp, a localelor și parlamentarelor, mai ales că amândouă sunt programate în 2019.

Citește și:

În schimb, de anticipate, cum propune USR, nici nu vrea să audă, consemnează portalul www.news.ro.

“PSD e un partid puternic, nu ar trebui să se teamă nici de guvernare, nici de opoziţie, nici de anticipate.

Sunt mulţi liberali şi oameni cheie în PNL care nu şi-au dorit moţiunea.

Nu putem să ne jucăm cu ţara şi să o blocăm cu alegeri în fiecare an.

Poate ar trebui să ne gândim la alegeri în aceeaşi zi, locale şi parlamentare, pentru că se cheltuie mulţi bani, totul se blochează şi are efecte în economie.

Să provoci anticipate doar ca să confirmi polulaţiei că a fost sau nu a fost bine? Nu trebuie să ne gândim la asta ca la un obiectiv”, a spus Teodorovici.

Citește și:

Tot el a accentuat ideea localelor și parlamentarelor în aceeași zi. Ar trebui, crede el, o discuție serioasă între partide pe tema asta.

“Este o idee care ar trebui să o discutăm serios. Există «n» motive.

Trebuie să discutăm în partid, între partide, eu sper la un dialog între partide pe această temă”, conchide ministrul Finanțelor.