Cine este Maria Francisca Perello, viitoarea soție a lui Rafael Nadal?

Cine este Maria Francisca Perello, viitoarea soție a lui Rafael Nadal?
Cine este Maria Francisca Perello, viitoarea soție a lui Rafael Nadal?

 Vești proaste pentru milioanele de admiratoare ale legendarului jucător de tenis spaniol Rafael Nadal, cotidianul spaniol ,,Ultima Hora’’ anunțând la jumătatea lunii august că acesta urmează să se căsătorească cu frumoasa Maria Francisca Perello. Ceremonia este programată pe data de 19 octombrie, în jurul prânzului, în Pollenca, o micuță localitate din nordul superbei insule Mallorca. Potrivit gsp.ro, petrecerea de după ceremonie va avea loc pe o proprietate din zonă, cu un înalt nivel de securitate, așa cum este și firesc, printre invitați numărându-se chiar și Juan Carlos I, fost rege al Spaniei până în 2014, an în care a abdicat.

Cum Rafa Nadal este unul dintre cei mai buni jucători din istoria tenisului mondial, cu peste 7.6 milioane de urmăritori doar pe Instagram, este clar că multă lume își dorește să afle cât mai multe detalii despre cea cu care își va uni destinele, astfel că iată ce spun cei de la The Sun legat de viitoarea soție a ,,regelui zgurii’’.

Xisca Perello, așa cum mai este cunoscută Maria Francisca Perello, este director de proiect în cadrul fundației lui Rafa Nadal, fiind specializată în managementul afacerilor. Deși se cunoșteau, se pare, chiar mai demult, cei doi și-au început relația în anul 2005, astfel că recent anunțata căsătorie, ce vine la 14 ani de la prima întâlnire, nu a surprins prea multă lume.

Unul dintre secretele relației de durată dintre cei doi este faptul că Xisca lipsește în general de la meciurile lui Nadal, tocmai pentru a proteja relația, aceasta considerând că, dacă l-ar însoți peste tot, șansele că relația lor să se destrame ar fi mult mai mari.

Cei doi nu au dat naștere la niciun copil până în prezent, Rafel Nadal declarând în mai multe rânduri că iubește ideea de a fi tată, însă își dorește să facă acest pas după ce își va pune racheta în cui, pentru a se putea dedica în totalitate ,,jobului’’ de tătic.

Ajuns la 33 de ani, spaniolul a câștigat nu mai puțin de 18 turnee de Grand Slam, 30 de turnee ATP Masters Series și a făcut parte din echipa de Cupă Davis a Spaniei, câștigătoare a trofeului în anii 2004, 2008, 2009 și 2011. Un amănunt extrem de interesant privind fabuloasa carieră a lui Rafa Nadal este numărul mai mult decât incredibil de 12 titluri de campion la Roland Garros, în condițiile în care, deși pare greu de crezut, jucători precum John McEnroe, Pete Sampras, Stefan Edberg, Boris Becker sau Martina Hingis nu au reușit să câștige niciodată French Open. În ceea ce privește celelalte turnee de Grand Slam, să spunem că Nadal a reușit să se impună o singură dată la Australian Open (2009), de două ori la Wimbledon (2008, 2010) și de 3 ori la US Open (2010, 2013, 2017). Următorul turneu de Grand Slam, ultimul din 2019, este chiar US Open, Nadal fiind creditat cu șansa a doua de bookmakerii caselor de pariuri. La mai puțin de o săptămână până la startul meciurilor de la Flushing Meadows, amatorii de bilete la pariuri pot miza pe Nadal la o cotă excelentă, 4.50, în timp ce favoritul numărul 1, sârbul Novak Djokovic, este cotat cu 2.20. US Open 2019 începe pe 26 august, finala masculină urmând să se dispute pe 8 septembrie. Pe aceeași poziție, favorit numărul 2 la US Open, însă la feminin, se află Simona Halep, o altă legendă a tenisului mondial despre a cărei eventuală căsătorie s-a vorbit foarte mult în ultima vreme.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X