In cadrul emisiunii Subiectiv, de la Antena3, actorul Dan Puric a transmis un mesaj de solidaritate pentru Tudor Gheorghe

‘Tot ce e românesc trebuie să dispară. Se trage cu tunul în ultimele redute! Trebuie să ne apărăm valorile (…) Anul acesta s-a apăsat pe accelerator. Știți ce este pentru mine maestrul Tudor Gheorghe? A fost odată o trupă de teatru japonez, la Național. Acolo era un actor, care se distingea cu o forță extraordinară. Am citit, pe program, în dreptul acelui actor scria valoare națională intangibilă.’

Tudor Gheorghe face parte din demnitatea acestui popor!

Citește și: Drama unui celebru actor. Regizorul Ricky Dene Gervais este devastat: „Cel mai dulce suflet pe care l-am cunoscut vreodată...”

‘Acesta este Tudor Gheorghe! Valoare națională intangibilă! Acolo, japonezii au spiritul ierarhiei. Elita și aristrocrația valorii o păzeau, domnule Dumitrescu! Nimeni nu își permite să arunce cu noroi într-o valoare națională! Tudor Gheorghe face parte din demnitatea acestui popor!’ a declarat Dan Puric.

Aici au lovit o atitudine, o conștiință națională, nu un act artistic

‘Îl lăsăm singur? Dumnealui este un suflet diferențiat! Gregarii s-au adunat în haită! Nici nu mă interesează haita. Pe mine mă interesează paznicul! Ce facem? Îl lăsăm singur ca să îl decimeze (n.r Tudor Gheorghe) sau îi punem la punct? Până unde este libertatea cuvântului? Aici au lovit o atitudine, o conștiință națională, nu un act artistic. Poporul român îl consideră legendă. L-au făcut comunist pe un om care a avut biografia pe care a avut-o. Tatăl lui s-a chinuit prin închisorile comuniste (…) Nu sunt anti-european. Nu am cum să fiu împotriva culturii europene. Sunt împotriva acelui Babilon, care a compromis ideea de comuniune europeană.’ a punctat Dan Puric.

Planul care a fost pus în aplicare a avut două viteze

‘România este o țară profund desfigurată și planul care a fost pus în aplicare a avut două viteze, ca la cancer. Cancerul poate să meargă lent sau poate să aibă viteză galopantă. Tot acolo duce. Șocuri pe acest popor și pe urmă o lucrare lentă. Lucrarea lentă s-a executat în educație, știți că dacă pui în educație, în cultură, în spirit un lucru, el cam peste 10 ani dă rod.’

‘Educația noastră a fost distrusă din 1990, pe urmă sistematic, și acum a dat rod acest mediu de ură, de discordie!’ a mai precizat maestrul Dan Puric, în emisiunea moderată de Răzvan Dumitrescu de la Antena 3.