Ce se întâmplă cu buletinele românilor urmează să aflăm în următoarea perioadă. Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanţă a Guvernului prin care se urmăreşte ca actele de identitate româneşti să respecte standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene, în principal acele dispoziţii care privesc elementele de securitate.

Proiectul este publicat pe pagina de internet a ministerului, „mai.gov.ro„, iar propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile.

Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de securitate care vor întări încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este chiar titularul acestuia. Se aduc îmbunătăţiri majore actualelor acte de identitate, puse în circulaţie în anul 1997, prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemente grafice şi a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice.

Prin intermediul noului act de identitate, cetăţenii români vor putea, indiferent de locul unde se află, în România sau în străinătate, să interacţioneze online cu autorităţile administraţiei publice şi să solicite prestarea de servicii. Întrucât identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezenţa fizică a cetăţeanului la ghişeu nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanţă servicii precum: înmatricularea unui autovehicul, obţinerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizaţii sau a altor documente de la autorităţile publice.

Noul act de identitate va putea fi folosit şi pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate. Cei care, din orice motiv, nu doresc o carte electronică de identitate, au opţiunea să ceară eliberarea unei cărţi de identitate simple. Aceasta nu va conţine elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate, a mai anunţat în această după-amiază Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat