Cei care au ales cultura au vizitat standurile care au găzduit sute de mii de titluri şi au fost organizate aproape 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe şi dezbateri. Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus şi-a închis ieri porţile. Ediţia 2019 s-a desfăşurat sub semnul aniversării a 30 de ani de la Revoluţia din 1989.

În ultima zi a târgului a fost desemnată “Cea mai râvnită carte” şi au fost decernate Trofeele Gaudeamus.

Cultura a pus stăpânire pe standurile de la Romexpo. Volumul preferat de public la această ediţie a Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus  a fost “Omul care mută norii. Şapte întâmplări”
Radu Paraschivescu, citat de Radio Romania Actualități, ne spune cum arată personajul central aflăm :

Citește și: Arta fierăritului este prezentă în tradițiile poporului român

Nu e un poet înaripat care îşi curtează iubita şi scrie lucruri diafane. Este un impostor, un panglicar, un şarlatan, cum au trecut cu zecile pe la noi prin țară și cum vor mai trece, bănuiesc, nu doar prin România, oameni care sunt și vor fi găzduiți de posturi TV. Deci, este un panglicar, care susține, contra sume importante, că poate face orice, inclusiv să intre în contact cu 48 de civilizații extraterestre – nu-i puţin lucru – să practice și să predea lovitura Kung Fu de la distanță fără contact și să mute norii la propriu. Deci ăsta este personajul nostru din titlul cărţii. Este o invitație la circumspecție, la formula “cum grano salis”, cu care e bine să întâmpinăm anumit excese.

În ceea ce priveşte editurile, pe primul loc s-a situat Humanitas, urmată de Polirom şi de Grupului Editorial ART. Gabriela Maz, director de promovare la editurii Humanitas, a vorbit despre cum credeea că a reuşit editura să se plaseze pe poziţia I în topul preferinţelor publicului.

Editura Humanitas, la fiecare ediție a târgului, aduce zeci de noutăți în colecții diverse. Vorbim despre colecția de istorie, memorii, jurnale, ştiință, literatură română, literatură străină, carte pentru copii și multe, multe alte colecții despre care probabil că, la cele mai bine de 30 de evenimente Humanitas de la această ediție, publicul a putut să afle.

Premiul Educaţia a fost acordat în acest an Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar Premiul de excelenţă editurii Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.