Care este cel mai sanatos tip de PESTE? Mihaela Bilic a spus adevarul: “Nu sunt multe alimente care sa contina atat de multe proteine si atat de putina grasime.”

Mihaela Bilic, cunoscutul medic nutriționist, își continuă recomandările zilnice cu soluții pentru o viață sănătoasă, iar astăzi a venit rândul unui aliment bogat în proteină și mai sățios decât oul, una dintre cele mai complete surse de proteină.

”Nu cred să existe un aliment mai des consumat din conservă ca și tonul, poate doar sardina să-l depășească. Cert este că tonul la conservă este cea mai practică variantă pentru a consuma pește suficient de des cât să aducă beneficii pentru sănătate – adică de minimum 2ori/săpt.

Citește și: Nutritionist celebru: "Raul din viata noastra nu vine din mancare, ci din aer"

Tonul ca atare, proaspăt sau congelat, este foarte scump. Apoi trebuie să-l gătești corect: ca și în cazul cărnii, o bucată de ton gătită excesiv devine tare și înnecăcioasă (proteinele vor fi supra-coagulate), greu de digerat. E adevărat că în conservă se pun bucățile mai puțin nobile, dar ca nutrienți nu există pește de calitatea a-2a, tot hrănitor și bun este.

Cu un aport de 25% proteine, sub 5% grăsime și 0% carbohidrați, conserva de ton depășește oul, atât dpdv al sațietății (ține de foame și satură), cât și al profilului lipidic (tonul nu are colesterol și grăsimi saturate) De preferat conserva în saramură (suc propriu), nu merită să creșteți aportul caloric din cauza uleiului, fie el și de măsline.

Conserva de ton e “toppingul” preferat al tuturor salatelor de frunze, dar merge de minune și în salatele de orez, cartofi, pizza sau paste făinoase. Și în sandvișuri puteți pune ton, sau puteți să-l transformați într-o pastă (cu un pic de unt, măsline verzi, condimente) pe care să o mâncați cu bastonașe de legume proaspete.

Cu 110cal/100g, tonul este echivalentul pieptului de pui, sau chiar superior lui dpdv nutritiv. In alimentația sportivilor și în cura de slăbire, conserva de ton e un produs imbatabil, nu sunt multe alimente care să conțină atât de multe proteine și atât de puțină grăsime. Plus toate mineralele din apa de mare”, conchide medicul nutriționist Mihaela Bilic.