Bombă în lumea mondenă! În emisiunea Acces Direct s-a dezbătut un subiect incendiar care s-a vorbit mulți ani la rând, despre copilul secret al lui Cătălin Botezatu. Cel care crede că ar fi tatăl preuspusului copil al lui Bote s-a hotărât să rupă tăcerea după 21 de ani.
Cristian a aşteptat 21 de ani ca să spună în faţa tuturor că el l-a crescut pe presupusul fiu al lui Cătălin Botezatu! Însă cum a aflat că băiatul pe care-l creşte nu ar fi al lui, dar mai ales ce legătură ar fi existat între mama copilului şi celebrul designer, îl las pe el să vă povestească.
Aşadar, Cristian povesteşte că l-a crescut pe presupusul băiat al lui. Cătălin Botezatu. Povestea bărbatului e una senzaţională. Cristian spune că Angelica, cea care i-a fost soţie, s-a angajat, cu ani în urmă, la Casa Odobeşti, unde l-a cunoscut pe Cătălin Botezatu. Iar de la întâlnirea lor, până la o presupusă poveste de iubire n-ar fi fost decât un pas.
Timp de 5 ani, fosta soţie a lui Cristian ar fi avut o relaţie secretă cu însuşi Bote, povesteşte bărbatul. Dar şocul a venit atunci când femeia l-a anunţat, în iunie 1997, că era însărcinată. Însă, în mintea lui Cristian, ceva nu se lega.
„N-a reuşit să mă convingă că eu sunt 100% tatăl băiatului. Eu știam sigur că nu aveam cum, fiind în deplasare și știam de relația ei cu Cătălin Botezatu.”, potrivit a1.ro.