Azi este sărbătoare mare, Soborul Maicii Domnului. Pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, creștinii ortodocși  și greco-catolici o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului.

Cinstirea deosebită care se aduce Macii Domnului este foarte importantă și  reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare. Maica Domnului  a devenit  icoana vie a Bisericii. Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ocrotitoarea tuturor creştinilor, precum şi a familiei creştine. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria care datează încă din secolul al V-lea.

Citește și: Anul nou chinezesc. Iata tot ce trebuie sa faci ca sa ai noroc cu carul

Vai de creştinul care n-o cinsteşte pe Maica Domnului şi nu are în casa lui o carte de rugăciuni, să-i citească Maicii Domnului un paraclis sau un acatist, sau care nu ştie măcar o rugăciune pe de rost către ea! Mare ruşine o să aibă acela în ziua Judecăţii

(din Predica la Soborul Maicii Domnului, Părintele Ilie Cleopa).

I se cuvine să primească toată cinstea, mereu şi mereu, căci două persoane sfinte sunt mai mari în cer după Preasfânta Treime: Maica Domnului, apoi Sfântul Ioan Botezătorul.

Ea este pomenită, de altfel, în toate colindele autentice, căci fără Maica Domnului, Mesia Dumnezeu nu s-ar fi făcut om, acesta fiind planul mântuirii neamului omenesc şi aceasta fiind valoarea Fecioarei Maria.

Când spunem „Soborul Maicii Domnului” ne referim la Maica Domnului şi la adunarea dreptmăritorilor creştini din jurul Său când L-a ţinut în braţe pe Mântuitorul, la naşterea Sa: fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov, Sfântul Prooroc David şi ceilalţi.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Crăciun

Ce tradiții sunt respectate în a doua zi de Crăciun. Se spune că oamenii care muncesc pe 26 decembrie nu vor mai avea nicio zi liberă pentru tot restul anului, iar gospodinele trebuie să evite spălatul rufelor, întrucât datina străveche spune că apa va fi folosită pentru vindecarea rănilor. În plus, în casele unde sunt fete de măritat nu se toarce și nu se coase, pentru ca acestea să nu rămână singure tot restul vieții.

În zonele rurale, fetele și flăcăii au obiceiul să joace pe 26 decembrie, în semn de bucurie și recunoștință față de tinerețea pe care o trăiesc. Se spune că persoanele care dansează de Soborul Maicii Domnului vor fi aprige și sănătoase pentru tot anul care vine.

În a doua zi de Crăciun, oamenii se duc „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri. Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”.

citește și: