Avertisment crunt. ANM a emis, în urmă cu puțin timp, o informare vizând vremea din această săptămână. România traversează o perioadă cu vreme rece. Temperaturile vor creşte peste 10 grade abia de săptămâna viitoare.

Vremea rămâne rece până spre sfârșitul săptămânii

Este un început de luna decembrie cu aspect de iarnă, cel puțin din punct de vedere al temperaturilor în toată țara. În nopțile viitoare va fi ger în Transilvania, în Maramureş, în Crișana chiar și în celelalte regiuni temperaturile vor fi simțitor sub normalul acesteia perioade. Precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține dar rămânem cu această vreme rece până spre sfârșitul săptămânii.

Veşti mai bune sunt pentru săptămâna viitoare când temperaturile vor fi în creștere și este posibil ca după-amiezele să avem din nou valori termice în jurul sau chiar peste 10 grade, în partea de Sud a țării cel puțin. Estimările arată că luna decembrie cel puțin în primele două decade ar putea avea și perioade cu temperaturi peste normal, dar treptat, în a doua parte a lunii decembrie, temperaturile se vor apropia de normalul de sfârșit de an.

Începând de săptămâna viitoare sunt așteptate episoade cu precipitații aș spune mai degrabă mixte, până înspre jumătatea lunii decembrie. Cum arată estimările săptămânale, am putea aprecia că măcar în zona de munte este posibil ca sărbătorile să fie cu un strat de zăpadă, informează Rador.