Author

Roxana Roseti

Browsing

Ce te așteaptă în 2020 reprezintă o…problemă la ordinea zilei. Surprizele lui 2020, anul ce stă să vină, par a fi nenumărate. Treaba e încurcată însă cu previziunile. Aceasta deoarece toți astrologii și numerologii se întrec în a ne preveni că trecem în NOUA ERĂ! “2020 e an de temelie pentru următorii cinci ani. Roadele anului 2020 se culeg abia în 2025. Fiţi atenţi la job, sănătate şi relaţionare. Atenţie, 2020 este un an cu…

Mesaj emoționant de la Regina Instagramului – cea pe numele adevărat Larisa Ionescu, dar botezată de fani așa. A născut, în secret. Bineînțeles că nu a putut sta departe de social media. Și, așa cum a făcut și Kim Kardashian, a făcut și ea. Respectiv pe contul ei de Instagram a postat și prima fotografie cu ea și băiețelul pe care tocmai l-a adus pe lume. Larisa Ionescu a postat un mesaj emoționant . Alături…

Iubire, bani, relații? Toate ne interesează, mai ales când este vorba despre previziuni astrologice. Iată că o celebră astroloagă din România le-a făcut, pentru 2020. Sâmbătă, în cadrul emisiunii „Lumea nevăzută” de la Antena Stars, o celebră astroloagă  a spus ce ne așteaptă în 2020. Minerva (pe numele adevărat Gabriela Dima) a anunţat schimbări majore în plan profesional, dar şi conflicte. “Se ştie că atunci când retrogradează Venus nu retrogradează Marte şi invers. Ele retrogradează…

Lista cu alimente interzise este, în cazul unei persoane publice, de mare interes.  Adelina Pestrițu a povestit cum își întreține silueta. Și care sunt alimentele interzise de care se atinge foarte rar: „Cu multe eforturi, pentru că nu prea mănânc seara. Am făcut excepții când am fost în America. Pentru că a trebuit să mă bucur și eu de hamburgeri, de cartofi prăjiți și de toate minunățiile pe care le am pe lista de alimente…

Te culci acum și ai mâncat? Foarte rău! De fapt, nici nu mai contează dacă tocmai ai făcut acest lucru. Dar… Când vine vorba de gustări cu  o  oră sau două  înainte de ora de culcare, există câteva lucruri demne  de luat  în considerare:  În primul rând, cercetările au asociat  mâncatul  noaptea  târziu  cu  potențialul de creștere în greutate.  Pe de altă parte, dacă foamea nu vă dă pace, alegeți alimente ușoare. Te culci și…

Dieta unei femei care este vedetă de multă vreme pe un anumit “tronson” de știri este foarte interesantă.   Neti Sandu poate fi numită pe drep Femeia-Horoscop, deoarece nici nu se mai știe de când prezintă rubrica de zodii. Și o prezintă, și o tot prezintă, ba chiar s-a făcut și o reclamă cu Neti, pe combinația pizza-zodii. În fine, nu despre zodii vorbim acum, ci despre dieta lui Neti! Vedeta arată bine chiar și…

A renunțat la tot pentru o fată. Se mai face nunta? Posibil, dar care nuntă? Căci suntem amețiți, nu mai știm de noi cu atâtea informații contradictorii. Dacă se însoară sau nu. Oricum ar fi, George Dumbravă (26 de ani), fost concurent la “Chefi la cuţite” (sezonul 6), este poreclit „Smiley”. Pentru că seamănă fizic cu iubitul Ginei Pistol, gazda emisiunii. După emisiune, și-a contiuat meseria de bucătar în Germania. A renunțat la iubită pentru…

Mircea Badea s-a luat de o femeie și a făcut-o vită. Ce a ieșit de aici pe Facebook veți vedea. S-au, mai bine zis, veți citi…  Reacție fără precedent din partea lui Mircea Badea. A scris pe Facebook în cei mai violenți termeni la adresa unei femei. Ce s-a întâmplat? Mircea Badea a luat-o în colimator pe Daniela Weber O româncă stabilită în Berlin. Fără multe menajamente, realizatorul TV își întreabă fanii ceva. Și anume…

I-a dispărut sfârcul lui Mario Lopez? Da, și asta a neliniștit anumite personaje, care participă la o anumită emisiune. Cu succes la români, căci în altă parte… La iUmor, Mario Lopez a început numărul de magie cu ceva care i-a șocat pe jurați: „Unde e sfârcul?”. Acesta și-a luat sfârcul de pe piept și l-a pus la loc. Arătând că trucurile lui sunt inedite și nemaivăzute pe scena de la iUmor. Fascinată de apariția lui…

Avocado este un fruct cu o textură cremoasă. Și tocmai de aceea experții nutriționiști vorbesc despre secretul din interiorul fructului. Beneficiile potențiale ale avocado pentru sănătate includ multe. Cum ar fi îmbunătățirea digestiei, scăderea riscului de depresie și protecția împotriva cancerului. Și multe beneficii încă nu au fost descoperite. Urmând ca probabil, în viitor, să fie scoase “de la secret”. Este singurul fruct care oferă o cantitate substanțială de acizi grași monoinsaturați sănătoși. Avocado este…

Top 10 cele mai vizualizate videoclipuri pe YouTube în ultimul deceniu spune multe. Unele ar putea să te surprindă, altele nu. Dintre acestea, câteva au ajuns inclusiv în Billboard Hot 100 Sfârșitul acestui deceniu este la aproape, iar cei de la YouTube au realizat un clasament al celor mai vizualizate videoclipuri muzicale din ultimii 10 ani. Hai să vedem cum arată TOP 10! TOP 10 – cele mai vizualizate 10. Ed Sheeran – “Thinking Out…

„Te consider…” – așa cum ați citit mai sus, recunoașteți că nu e un mesaj pe care să îl primești în fiecare zi. Mai ales când faci parte dintr-o “comunitate” de artiști, care cântă un anumit gen muzical. Manele, ce mai. Iată că, celui cunoscut cu numele de scenă Florin Salam și Florin Fermecătoru’ i-a fost adresat așa ceva. Nu în fiecare zi ești făcut șvaițer. Mai ales când ai fanii tăi și ești obișnuit…

Cauți succesul desigur, a fi om de succes reprezintă aproape un vis obligatoriu. Dar… Un studiu realizat la Universitatea Edinburgh a constatat că o mare parte din predispoziția noastră către determinare, sociabilitate, autocontrol și sentimentul scopului se află în genele noastre. Acesta arată că educația noastră nu joacă la fel de mult un rol în succesul nostrum, precum ADN-ul nostru. Practic, “grila” pe care sondajul a identificat-o ca fiind trăsătura principală pentru succes e mai…

Miss România este un concurs cu îndelungată tradiție în România. Și dacă pe vremuri chiar și mai recent era de ajuns să fie suplă și frumoasă,iată că situația acum s-a complicat… Finala concursului național Miss România, ediția 2019, s-a desfășurat la Casa de Cultură a Studenților din campusul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Are carte Câștigătoarea marelui titlu este Bianca Răileanu, în vârstă de 17 ani. E  câștigătoare și a titlului național de Miss ROMA. Bianca…

Vai de capul lor, nu mai sunt împreună. De ce vai de capul lor? Pentru că începe turul declarațiilor pe Internet, în văzul lumii. Este vorba despre Oana Roman și Marius Elisei. Înainte ca Oana Roman să anunțe sfârșitul relației, Marius Elisei a distribuit pe Facebook piesa trupei Vama – Perfect fără tine, însoțită cu un mesaj. „Mă reprezintă. Este pentru mine compusă. Îți mulțumesc, Tudor Chirilă!”, a notat Marius Elisei. Oana Roman se destăinuie Un…