Au prins-o că a copiat o haină, iar raspunsul ei a fost șocant

Au prins-o că a copiat o haină, iar raspunsul ei a fost șocant
Au prins-o că a copiat o haină, iar raspunsul ei a fost șocant
Autor:

Reacția ei este revoltătoare. În loc să-și ceară scuze, femeia care a fost supranumită Mogulul Modei de către Forbes, “a întors-o ca la Ploiești”!

Putea fi o banală eroare de comunicare, un moment de neatenție, însă Tory Burch, celebră creatoare de modă și trend setter, a insistat să se facă de râs în întreaga industrie a modei, susțin experții în acest domeniu. După cum spune Tory, noua colecție dorește să insipire femeile, dar ea a uitat să menționeze de unde s-a inspirat chiar ea!

Una din piesele de bază ale colecției lui Tory Burch este o haină care seamănă izbitor cu o piesă din portul tradițional românesc.

Comunitatea La Blouse Roumaine, care promovează artiştii locali şi motivele tradiţionale autentice, a sesizat această asemănare izbitoare dintre creație și un suman românesc de la începutul secolului al XX-lea și a făcut un apel public:

„Dragă Tory Burch, colecţia ta este inspirată de îmbrăcămintea tradiţională românească. Una dintre hainele tale este aproape identică cu o ie românească de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Îţi cerem cu înţelegere să acorzi creditul meritat pentru sursa de inspiraţie. De asemenea, invităm Fundaţia Tory Burch să vină în România şi să susţină artizanii locali şi femeile antreprenor“, se arată în mesajul comunităţii online. Inițiativa Le Blouse Roumanie a fost aplaudată și apreciată, dar și aprig comentată în industria fashion. Astfel că Burch a lansat următorul comunicat:

„În efortul nostru de a rezuma colecţia am omis o referire la o frumoasă haină de blană românească, ce a inspirat una dintre piesele vestimentare. Indiferent că inspiraţia este din România, Unganda sau Franţa, noi suntem un brand care se străduieşte să celebreze, să onoreze şi să includă în colecţii toate femeile din toate ţările şi culturile, în cel mai larg mod posibil“, a transmis creatoarea de modă. Din păcate pentru ea, pozele vorbesc de la sine!

Tags: , ,

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X