Apariție șoc alături de Viorica Dăncilă. Acest personaj îi dă sfaturi în campania prezidențială. Se pare însă că rolul său e chiar mai mare

Autor:

Ani la rând a fost într-un con de umbră, deși pe vremuri era mare și tare, mai întâi în sfera sindicală, apoi în cea politică.

A fost ministru al Transporturilor, apoi s-a confruntat cu acuzații grave care l-au dus în spatele gratiilor.

Azi însă revine în prim-planul evenimentelor politice, chiar dacă totuși nu la vedere. Pentru că este unul dintre cei care o sfătuiesc pe Viorica Dăncilă în strategia sa electorală.

Personajul despre care vorbim se numește Miron Mitrea, iar informația e prezentată de portalul www.g4media.ro.

Întrebat despre noua sa postură, fostul politician a declarat pentru site-ul deja amintit : ”Ne știm de 20 de ani, am o experiență semnificativă și nu pot să refuz când colegii îmi cer sfatul”, a spus Mitrea.

Sursa citată merge însă mai departe și arată, potrivit unor surse din PSD, că Mitrea nu ar fi doar un sfătuitor, așa, între alții, ci mult mai mult.

Unii din acest partid îl văd ca fiind un coordonator al campaniei de imagine a premierului Viorica Dăncilă.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X