Se apropie Ziua Națională a României, iar Armata începe deja să facă pregătiri pentru evenimentul deosebit care va avea loc în Capitală.

Autoritățile au transmis deja primele informații, mai ales în legătură cu antrenamentele premergătoare.

De reținut că în ziua de sâmbătă, 30 noiembrie, cisculația va fi deviată în zona Arcului de Triumf, pentru repetiția generală înaintea Paradei de duminică, 1 Decembrie.

Până atunci se va mai face o repetiție, în 27 noiembrie, însă aceea se va desfășura în zona de instrucție din Ghencea, deci fără să aibă efect asupra circulației rutiere.

Citește și: Ce au declarat liderii politici în sedința solemnă din parlament de ziua națională

Pentru cine vrea să vadă și repetiția generală din 30 de noiembrie, de la Arcul de Triumf, trebuie să știți că aceasta va începe la ora 9 dimineața.

Cât despre Parada în sine, se știe deja că la aceasta vor participa 4.000 de cadre militare din diverse structuri ale statului român, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pe lângă aceștia, vor defila și 500 de militari din 20 de țări.

Pentru că la orice paradă tehnica militară e cea mai gustată de public, aflață că în acest an vor trece pe sub Arcul de Triumf 200 de blindate și alte feluri de mașini. În același timp, cerul Capitalei va fi străbătut de 50 de aeronave de toate tipurile.