Patronul FCSB a vorbit pentru a doua oară, în ultimlele luni, despre planul pe care îl are. Spune că s-a săturat și vrea să schimbe ceva radical în viața sa.

Chiar în seara de Crăciun a vorbit despre intenția de-a părăsi România.

Mai spusese acest lucru și cu câteva luni în urmă, și atunci presa relatând despre declarația sa.

Și nu e vorba de-a pleca singur din țară, ci împreună cu familia sa. A și recunoscut practic că discuțiile în familie pe tema asta există.

Mai mult, a vorbit și despre țara în care vrea să plece. Asta e o noutate, pentru că prima oară când a vorbit de plecarea din România nu spusese și despre țara în care vrea să se mute.

Citește și: Angajații serviciilor publice sunt în grevă generală 24 de ore

Acum însă a spus-o. Ceea ce înseamnă că discuțiile din familie pe tema asta capătă un contur din ce în ce mai clar. Nu sunt doar simple vorbe aruncate la supărare.

“Am avut nişte probleme şi văd că încă le am, mi-a zis şi familia, hai să ne mutăm din ţară asta! Păi, dacă nu pot să-mi protejez familia…

M-am dus în Grecia, m-am interesat, o să-mi iau cetăţenie. Şi eu, şi toată familia!

Păi, am ajuns să stau la cheremul unui procuror, un puşti, că vrea el să se afirme şi inventează acuzaţii…

El spune că ştiam în 2014, când eram în puşcărie, adică eu spălăm bani din puşcărie!

Eu am dat banii la biserici, la oameni amărâţi, am salvat vieţi omeneşti. De asta am mers în Grecia, să iau cetăţenie la toată familia.

Nu sunt dispus să mi se nască nepoţii şi eu să fiu în puşcărie. Eu am făcut puşcărie şi nu mai vreau să fac!

Adică să am nepoţi şi eu să stau la puşcărie că vrea un procuror! E prejudiciu?

Bine, mă, plătesc prejudiciu şi fac puşcărie în Grecia! În Grecia se pune o brăţară, nu faci puşcărie! Acolo faci puşcărie doar dacă dai în cap, omori”, a declarat Gigi Becali la postul România TV, după cum relatează portalul www.adevarul.ro.

Declarațiile finanțatorului FCSB vin în contextul în care acesta, alături de nepotul său, Vasile Geambazi, sunt acuzați de DNA de spălare de bani, presupuse fapte care ar fi fost comise între anii 2014-2019, arată sursa citată.