
„Sunt momente și momente. Sunt unele în care clachezi, ești obosită și te gândești că unul este suficient. Dar când îl vezi cât este de dulce, de drăguț, te gândești că îți mai dorești unul. Cumva îl las pe Dumnezeu să decidă pentru mine, la fel că în cazul lui David. Dacă îmi e scris să mai am unul, cu siguranță va fi o bucurie. Dacă nu, nu. Nu-mi fac planuri în acest sens.
Întâlnirile lor sunt absolut normale, că între un tată și fiu. Sunt frumoase, sensibile, haioase. Petrec timp de calitate împreună”, a declarat Andreea Mantea pentru Viva.ro.
În legătură cu cel mai greu moment din viata ei, Andreea a mărturisit că au fost multe momente grele, dar a trecut cu bine peste toate.
”Au fost mai multe momente grele, ca în viață fiecărui om. Nimeni nu este scutit de ele și fac parte din viața noastră. Important este să gândim pozitiv, și asta este un lucru care mă caracterizează, și să trecem peste aceste momente, luându-le ca parte din experiența de viață. Vedetă sau nu, cu toții avem parte de supărări”, a mai spus vedeta TV.
Chiar dacă este mamă și femeie de carieră, vedeta este foarte organizată și reușesc să-și împartă timpul între cele două planuri ale vieții sale.
”Am avut o perioadă mai încărcată, pentru că avem cele două proiecte în același timp, unul care presupunea deplasări în țară. Într-o primă fază, mi-am imaginat că aș putea să-l iau pe David cu mine, dar apoi mi-am dat seama că ar fi extrem de complicat și obositor. Acum lucrurile s-au simplificat și am timp să stau cu David în weekend.
Sunt foarte organizată și reușesc să mă împart între cele două planuri ale vieții mele. Întreaga zi și weekendurile îi aparțin lui David, iar serile le dedic în totalitate emisiunii „WOWBiz”, de luni până joi. Am ajutor pentru acele momente în care sunt la muncă, dar chiar și așa sunt „conectată” la tot ceea ce face el”, a povestit Andreea.