Alertă METEO! Ce se întâmplă cu vremea în următoarea perioadă! Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo de săptămâna aceasta. 

Alertă METEO! După ninsori, viscol şi temperaturi scăzute, vremea se va încălzi, începând de astăzi. În unele zone ale ţării, temperaturile maxime vor ajunge, săptămâna aceasta şi la 12 grade. O dată cu această schimbare vin însă şi ploile – ne-a oferit detalii Mihai Huştiu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

„ Vremea se va încălzi. Intrăm pe un regim de circulaţie vestică, aşa încât aerul mai cald dinspre Atlantic şi dinspre Marea Mediterană va ajunge şi pe meleagurile noastre, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 4 şi 12 grade. Însă, o dată cu această încălzire, sisteme frontale ce vin dinspre Europa Centrală vor aduce precipitaţii, iar această vreme mai caldă se va menţine pe tot parcursul săptămânii.

Citește și: Prognoza meteo pentru luna martie: ANM a anunțat ce temperaturi ne așteaptă!

Practic, la nivel naţional sunt prognozate temperaturi maxime, cam în fiecare zi, cuprinse în general între 3 şi 10 grade, în anumite zile am putea depăşi 10-11grade în regiunile sudice şi estice, dar precipitaţiile vor continua, vor fi mai frecvente în vest, în nord, în centru, în zonele de munte. Temporar vor mai fi precipitaţii şi prin sudul şi sud-estul ţării”, a transmis Mihai Huştiu.

Meteorologii mai spun că şi vântul se va intensifica săptămâna aceasta, astfel că în anumite zone temperaturile resimţite vor fi mai reduse ca cele reale.