ALERTĂ! Fiul lui Leo de la Strehaia, REȚINUT pentru înșelăciune

ALERTĂ! Fiul lui Leo de la Strehaia, REȚINUT pentru înșelăciune
ALERTĂ! Fiul lui Leo de la Strehaia, REȚINUT pentru înșelăciune
Autor:

Fiul lui Leo de la Strehaia și încă un bărbat sunt suspecți că prin înșelăciune ar fi cauzat un prejudiciu de 300.000 de lei. Cei doi ar fi determinat o firmă să livreze 150 de aparate de aer condiționat, potrivit News.ro.

Fiul controversatului om de afaceri Leo de la Strehaia, în vârstă de 25 de ani, şi încă un bărbat, în vârstă de 40 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în noaptea de luni spre marţi, fiind acuzaţi de înşelăciune.

”Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind în continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, au prins în flagrant 6 persoane, care, după ce au indus în eroare reprezentanţii unei societăţi comerciale, au încărcat 17 aparate de aer condiţionat, urmând să încarce alte câteva zeci, pe care le-au transportat pe raza unei localităţi din judeţul Ilfov, fiind interceptati de poliţişti”, a transmis Poliţia Capitalei, în noaptea de luni spre marţi.

Conform aceeași surse, până la acest moment, din cercetări a rezultat faptul că mai multe persoane, ”arogându-şi în fals calitatea de reprezentaţi a două societăţi comerciale, ar fi indus în eroare persoana vătămată, determinand-o să livreze de la punctul de lucru situat pe raza Sectorului 1, circa 150 de aparate de aer condiţionat, în valoare de 300.000 lei”.

”Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului1 cu doi bărbaţi în stare de reţinere”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

1 comentariu

  • cu ce să-l prindă pe printzishorul din Strehaia? cu contrabandă cu carti de beletristica? bagabont! sa vezi lume acum emisiuni la antene și Romania tv cu subiectul asta demențial!!!

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X