Situația nu mai poate fi pusă la îndoială. Ne aflăm pe un trend descendent, care se acutizează de la un an la altul. Datele Institutului Național de Statistică sunt de netăgăduit.

În primele șase luni ale acestui an s-au născut cei mai puțini copii, în comparație cu aceeași perioadă din ultimii șase ani, arată situația, după cum arată o analiză publicată de portalul www.edupedu.ro.

Concret, în primele șase luni din acest an au fost înregistrați, la nivelul întregii țări, 85.191 de născuți-vii, însemnând că în fiecare luni din acest an au văzut lumina zilei 14.198 de copii.

Citește și: Elevii care au fost cu autocarul la Venetia s-au intors acasa

Și dacă nu e suficient, aflați că situația este gravă și în situația în care ne raportăm la anul 2018. Datele oficiale arată că în cursul anului trecut s-au născut cei mai puțini copii, în comparație cu statistica pe un interval de 12 luni din ultimii 52 de ani.

Nu o dată specialiștii au vorbit despre necesitatea ca România să ia măsuri pentru stoparea declinului demografic. Altlel, situația ar putea să devină critică în viitorul mediu. Sunt estimări care arată că populația României ar putea fi de numai 14 milioane de locuitori în anul 2060.