Actorul Costică Drăgănescu povestește din culisele cinematografiei. Costică Drăgănescu, unul din marii actori ai scenei românești,  care a jucat în peste 80 de filme, a vorbit cu franchețe despre regretatul regizor Alexandru Adrian Teodor Tatos. Săptămâna trecută, Alexandru Totos, a fost comemorat, printr-o proiecție a filmelor sale, Secvențe și Mere Roșii, la Cinema Union. Pe 31 ianuarie, s-au împlinit 30 de ani de la trecerea acestuia în nefiiță. Acesta a murit în 1990 la vârsta de 52 de ani.

„Sandu era un împătimit al filmului. Iubea filmul. Era îndrăgostit nebunește de peliculă. Nu am mai întâlnit alt regizor ca el”, s-a destăinuit reporterilor Evenimentul Zilei, actorul Costică Drăgănescu

Citește și: Maia Morgenstern a rupt tacerea! Dezvaluiri despre relația cu actorul Claudiu Istodor: „Da, suntem un cuplu...”

Născut în anul 1936 la Constanța, Constantin Drăgănescu a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1961 (secția actorie, clasa George Dem Loghin). Specializat cu precădere în roluri secundare, actorul are în spate o carieră de peste patruzeci de ani, din filmografia lui nelipsind, pe lângă producțiile de cinema, filme de televiziune și scurtmetraje.

Constantin Drăgănescu și-a început cariera artistică pe scenele teatrelor din Constanța și Piatra Neamț pentru ca puțin mai târziu să se angajeze la Teatrul Bulandra. În total, zece ani de teatru după care, în 1971, a venit și prima prezență pe marele ecran, grație unui mic rol în filmul lui Manole Marcus, Puterea și adevărul.

Cu regizorul Alexandru Tatos acesta a colaborat în filmele Secvențe și Secretul armei secrete.

Ce scria regretatul Alexandru Tatos despre sine:

”Dat fiindcă nu sunt decât o musculiţă care bâzâie cât poate ea de tare, aş dori ca din bâzâitul ei să rămână ceva

Adevărul e atât de relativ şi fiecare avem sau ne construim adevărul nostru. Chiar şi viaţa sau istoria. Dacă totul este atât de relativ, atunci filmul devine o acţiune riscantă. O jucărie cu care nu te poţi juca prea mult, pentru că s-ar putea ca la un moment dat să te plictiseşti. Asta umileşte, asta frustrează, dar asta obligă. Și obligând, înnobilează. Și înnobilând dă suprevieţuire unei arte inflaţioniste, care acumulează rar, iar acumularea o face doar din propriile ei negaţii. Iar eu am negat filmele, acele filme ale noastre sau de pretutindeni, care prezintă un adevăr trunchiat, o altă viaţă decât este ea în realitate.

Rămân fidel unui crez şi anume că fără o motivaţie problematică, artistică sau profesională, nu voi face filme ca să mă aflu în treabă, să mai adaug un titlu pe o listă (fie ea şi de plată). Pentru că, parafrazând un proverb, noi trecem filmele rămân. Aşa cum le-am făcut. (Cinema, iunie 1989)

Sunt împotriva experimentului de dragul experimentului….” citește mai departe aici.