evzmonden.ro Web analytics

Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori, noul director al teatrelor Mic şi Foarte Mic

Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori, noul director al teatrelor Mic şi Foarte Mic
Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori, noul director al teatrelor Mic şi Foarte Mic

Actorul Cristian Iacob a preluat conducerea Teatrului Mic şi a Teatrului Foarte Mic din Bucureşti, după ce fostul director al celor două instituţii de spectacole, Mihai Dinvale, s-a pensionat.

Actorul Mihai Dinvale a declarat, vineri (8 ianuarie), că din 4 ianuarie este „un pensionar fericit”. Acesta se afla la conducerea Teatrului Mic şi a Teatrului Foarte Mic din septembrie 2014. Astfel, de la începutul anului 2016, conducerea Teatrului Mic şi a Teatrului Foarte Mic a fost preluată interimar de actorul Cristian Iacob.

„Am preluat funcţia de director interimar pentru două-trei luni, până se vor rezolva problemele de management”, a declarat Cristian Iacob, conform mediafax.ro.

„Problemele teatrului, inclusiv cea legată de sediul Teatrului Foarte Mic, sunt grave, dar sunt rezolvabile. Totul este rezolvabil”, a mai spus Cristian Iacob.

Teatrul Foarte Mic şi-a întrerupt activitatea pe 24 noiembrie 2015, după ce clădirea în care funcţiona această instituţie a fost inclusă în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public. Reprezentanţii TVR au confirmat, în decembrie că Televiziunea Română este în discuţii cu reprezentanţii Teatrului Foarte Mic, pentru ca instituţia să se mute într-un studio al Societăţii Române de Televiziune.

Cristian Iacob a precizat că discuţiile cu privire la mutarea Teatrului Foarte Mic într-un studio al Televiziunii Române se află în stadiu de proiect şi că aceasta nu este singura variantă a teatrului.

Aboneaza-te la newsletter-ul EVZMONDEN.RO

 
Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


 

CITESTE ACUM