evzmonden.ro Web analytics

FABULOS. Adrian Daminescu, PĂLMUIT de mamă în faţa iubitei

FABULOS. Adrian Daminescu, PĂLMUIT de mamă în faţa iubitei
FABULOS. Adrian Daminescu, PĂLMUIT de mamă în faţa iubitei

Pe scenă, Adrian Daminescu părea unul dintre cei mai inabordabili artisti. Invitat în emisiunea „Dincolo de aparenţe”, Adrian Daminescu a făcut o mărturisire surprinzătoare. Deşi avea 33 de ani, mama sa, care impunea reguli foarte stricte, l-a bătut chiar în faţa unei iubite. Motivul e aproape incredibil…. a întârziat peste ora la care a promis că vine acasă

„Mama nu mă pedepsea, îmi mai scăpa câte o labă aşa după ceafă. Asta am păţit-o până la 33 de ani, vreau să spun. La 33 de ani aveam o iubită pe care şi mama o chema şi îm spunea că la ora 9 să fiu în casă. Şi odată aveam nişte invitaţi acasă, şi eu am întârziat un sfert de oră. Şi de faţă cu iubita mea mama mi-a dat un dos de la labă şi nu am avut ce să fac, am plecat capul. Şi asta a fost discuţia. Prietena n-a comentat chestia asta, a venit vorba de asta la un an şi jumătate după, şi i-am spus că nu puteam să ripostez pentru că este mama mea, creatoarea mea,” a spus Adrian Daminescu, la emisiunea „Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.


Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


 

CITESTE ACUM