evzmonden.ro Web analytics

Discovery Channel revine cu sezonul 6 din Goana dupa aur

Discovery Channel revine cu sezonul 6 din Goana dupa aur
Discovery Channel revine cu sezonul 6 din Goana dupa aur

Descrierea episoadelor

Episodul 1: Sânge, aur și sudoare

Programul Discovery cu cele mai mari cote de audiență se întoarce cu o premieră de două ore pentru noul sezon. La începutul acestui nou sezon minier, Parker pornește cu stângul, fiindcă își pierde câțiva membri importanți din echipă. Todd își propune niște obiective curajoase pentru noul sezon, iar Tony anunță că are și el planuri mari, căci vrea să-și extindă operațiunea.

Episodul 2: Vasul plin cu aur

Tony reușește în sfârșit să-și repună în funcțiune utilajul vechi de 75 de ani cu care va căuta aur în Klondike la fel ca minerii de odinioară, dar o problemă majoră obligă întreaga operațiune să stagneze. Bunicul John e dus de urgență la spital pentru o intervenție chirurgicală.

Episodul 3: Mutarea unui monstru

Todd are probleme mari când încearcă să-și mute uriașa instalație de spălat nisipul, care cântărește 50 de tone. Utilajul lui Tony începe, în sfârșit, să producă aur. Parker are de suferit din cauza tensiunilor uriașe, care se dovedesc prea mari pentru unul dintre tinerii membri ai echipei lui.

 Episodul 4: Sfatul de aur al bunicului

Încercarea lui Todd de a se ocupa de un munte de reziduuri miniere îl pune în conflict cu fiul său, Hunter. Utilajul lui Tony are probleme după ce la comandă se instalează un începător. Disperat să-și salveze situația din acest sezon, Parker îi cere sfatul bunicului său.

 Episodul 5: Aurul lui Jack

Parker își descarcă frustrările asupra echipei, până când bunicul îi lansează un semnal de alarmă foarte necesar, îndemnându-l să se trezească totuși la realitate. Echipa lui Tony se ceartă când trebuie să repare linia de cupe a utilajului, iar Todd apelează la Freddy Dodge pentru ajutor.

 Episodul 6: Insula comorii

Parker și Rick, maistrul lui, își asumă niște riscuri deschizând o nouă exploatare. Todd caută o soluție ca să nu mai piardă aur prin evacuatorul de debit al utilajului. Tony și echipa lui au probleme uriașe cu mașinăria lor.

 Episodul 7: Visuri despre El Dorado

Jack hotărăște să-și îndeplinească visul alegând El Dorado – râul care, conform datelor existente, ar fi cel mai bogat în aur din toată America de Nord. Echipa lui Parker face mari eforturi, străduindu-se să facă Insula Comorii să-și merite numele și reputația. Tony descoperă că utilajul lui pierde aur prin sistemul de evacuare a debitului.

Episodul 8: Canalul uriaș

Echipa Hoffman descoperă un semn care ar putea indica prezența aurului de calitate. Parker refuză să renunțe la Insula Comorii. Un conflict izbucnit între Tony și oamenii lui îl obligă să se despartă de câțiva dintre ei.

Episodul 9: Curățenie colosală

Echipa lui Todd scoate la lumină rămășițele unei creaturi preistorice uriașe, care ar putea – sau nu – să-i conducă pe oameni spre un zăcământ bogat. Tony e obligat să-și reconstruiască instalația de spălat nisipul, iar Parker deschide cea mai mare exploatare din viața lui, în încercarea de a găsi mai mult aur decât rivalul lui, Todd.

Discovery Channel revine cu sezonul 6 al emisiunii Goana dupa aur ce va avea premiera azi, de la ora 21.00.


Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


 

CITESTE ACUM