evzmonden.ro Web analytics

Diagnostic cumplit pentru Dana Deac

Jurnalista se luptă a doua oară cu cancerul

Diagnostic cumplit pentru Dana Deac
Diagnostic cumplit pentru Dana Deac

Dana Deac este o forță în lumea media, a fost prezentator TV, moderator, jurnalist. A dovedit că și omul Dana Deac este o forță, atunci când a învins cumplita boală pe nume Cancer.

Doar că după ce a câștigat lupta, a mai primit o dată acest diagnostic. La mijlocul lunii august, Dana Deac s-a operat de cancer tiroidian, iar luni ea și-a lansat un blog inspirațional, pentru a fi sprijin persoanelor care se simt deznădăjduite.

“Sunt unul dintre oamenii care au o istorie plină de lupte, înfrângeri și victorii, dar fără să fi caștigat bătălia în mod definitiv.” – scrie vedeta, pe blogul său.

„În luna iunie am primit vestea că biopsia unui nodul tiroidian anunța un nou cancer. În urmă cu zece ani, am avut prima oară cancer, iar povestea mea a devenit publică. Drama mea pe care o doream închisă în spațiul propriei mele istorii, era de acum un motiv de discuții între prieteni, o puternică motivație pentru persoanele caritabile de a fi de ajutor, în mod concret și consistent, unei jurnaliste pe care o primiseră în casa lor la micul dejun, chiar dacă le oferea o cafea cu sare.”, scrie jurnalista pe blogul său.

„Când ești pe micul ecran, viața ta nu-ți mai aparține în totalitate. Ești expus și acest fapt vine la pachet cu notorietatea. Cancerul meu în formă de fluture ar fi fost cunoscut doar de cei apropiați mie. Campania declanșată în presă pentru a fi ajutată finaciar, suportul primit din partea Fundației Renașterea au contat extrem de mult pentru însănătoșirea mea. Ce a urmat de atunci ține de o istorie personală pe care am împărțit-o cu tot atâția îngeri, așa îmi place mie să le spun, dar și cu tot atâția detractori.”

„Am trecut prin multe în acești zece ani. Dar retragerea mea nu a fost totală. Nu am răspuns niciodată cu aceeași monedă celor ce mi-au produs suferință. Încercările prin care am trecut m-au înțelepțit. Mi-au arătat adevărata valoare a vieții. Sunt unul din oamenii care au o istorie plină de lupte, înfrângeri și victorii, dar fără să fi caștigat bătălia în mod definitiv.”

„De data aceasta, geografia bolii mele mă ducea în Turcia. Am primit din nou ajutor. Spitalul Memorial din Istanbul îmi oferea șansa unei operații în timp util și în condiții excepționale.”, scrie, pe blogul sau, omul de televiziune Dana Deac.

Invitată în emisiunea „La Măruță”, la Pro TV, Dana Deac a dat detalii despre tratamentul pe care va trebui să îl urmeze, după operația de rezecție a glandei tiroide, efectuate în august, la Istanbul.

Tratamentul, în continuare, se face cu iod radioactiv I131; va petrece câteva zile în buncăr și va sta izolată timp de zece zile.

Tags: , ,
Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply