evzmonden.ro Web analytics

Bucurie FĂRĂ MARGINI pentru Mihai Petre. S-a ÎNTÂMPLAT după aproape șase ani

Bucurie FĂRĂ MARGINI pentru Mihai Petre. S-a ÎNTÂMPLAT după aproape șase ani
Bucurie FĂRĂ MARGINI pentru Mihai Petre. S-a ÎNTÂMPLAT după aproape șase ani

Bucurie fără margini pentru Mihai Petre. Coregraful este în al nouălea cer de fericire. Soţia lui, Elwira Petre, a dat vestea cea mare pe Instagram.

Așadar, Mihai Petre, în vârstă de 38 de ani, şi Elwira Petre, în vârstă de 36 de ani, vor deveni din nou părinţi, peste patru luni. Elwira a anunţat evenimentul printr-o fotografie publicată pe Instagram.

Cei doi au primit numai gânduri bune din partea admiratorilor, iar Mihai Petre a confirmat pentru Revista Viva că trăiesc din nou un moment sublim: “Va fi tot fetiță. Sunt alături de Elwira cum pot mai bine, e stăpână pe situație, nu mi se pare că sarcina îi afectează normalitatea programului. Trebuie să se mai liniștească, să nu mai predea la școala de dans până târziu în noapte.”, a declarat Mihai Petre, potrivit Revista Viva!.

Mihai și Elwira mai au o fetiţă, pe care o cheamă Catinca, şi care și care în luna decembrie va împlini șase ani.

Happy!!! #family #baby #babygirl #babyboy #catinca #happy #momtobe #pregnant #happymom #thankful #love #dziecko #szczęście #mama @mihaipetreofficial

O postare distribuită de Elwira Petre (@elwirapetreofficial) pe

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

[wysija_form id="7"]